Contact intern/extern

Psihoterapia integrativa Erskine arata cum contactul se manifesta atat în interior, cat si in exterior. Acesta implica o constientizare totala a senzatiilor, sentimentelor, nevoilor, activitatii senzorio-motorii, gandurilor si amintirilor care apar in interiorul individului. De asemenea, implica si tendinta spre constientizarea deplina a evenimentelor exterioare asa cum sunt inregistrate de fiecare dintre organele senzoriale.

In psihoterapia integrativa  Erskine o premisa majora este aceea ca nevoia de relatie constituie o experienta esentiala in motivatia comportamentului uman. Contactul este mijlocul prin care aceasta nevoie este satisfacuta.

Prin contact intern si extern, experientele sunt integrate continuu. In psihoterapia integrativa Erskine, cand contactul este intrerupt, nevoile nu sunt satisfacute. In cazul cand experienta unei nevoi nu este satisfacuta la un moment dat sau nu se incheie intr-un mod natural, aceasta va cauta o incheiere artificiala, care va “acoperi” lipsa de confort cauzata de catre nevoia nesatisfacuta.

Aceste incheieri artificiale constituie substanta reactiilor de supravietuire si a deciziilor scenariilor de viata pe cale sa sa se fixeze.

Acestea sunt evidente in cazul negarii afectului, a obisnuințelor comportamentale, a inhibitiilor de ordin neurologic din corp, a credintelor care limiteaza spontaneitatea si flexibilitatea in rezolvarea problemelor si în relatia cu ceilalti.

Fiecare intrerupere defensiva a contactului submineaza constientizarea. (Erskine, 1980; Erskine & Trautmann, 1993).

Contactul se refera, de asemenea, la calitatea tranzactiilor schimbate intre doua persoane: constiinta simultana a Sinelui propriu si a celuilalt, o intalnire sensibila unul cu celalalt, si o recunoastere autentica a propriului Sine.

Eclectic sau integrativ

Psihoterapia integrativa Erskine stabileste corelatii pornind de la numeroase si diferite scoli teoretice. Pentru ca o teorie sa fie integrativa, spre deosebire de cea eclectica, ea trebuie sa inlature conceptele si ideile care nu sunt coerente in plan teoretic, pentru a forma un nucleu coeziv de constructe, capabil sa informeze si sa ghideze procesul psihoterapeutic.

O parcurgere a literaturii psihologice si psihoterapeutice arata ca numitorul comun cel mai coeziv este conceptul de relație. (Erskine, 1989).

De la inceputul unei teorii a contactului, plecand de la Laura si Frederick Perls (Perls, 1944; Perls, Hefferline & Goodman, 1951) la Rogers si terapia sa centrata pe client (1951), la Fairbairn, care afirma ca oamenii aspira la relatie inca de la inceputul vietii si pe tot parcursul ei, la Sullivan focusat asupra contactului interpersonal, la teoriile relatiei lui Winnicott si Guntrip, (1971), si aplicatiile clinice corespondente, la teoriile lui Berne despre Starile Eului si Scenariul de viata, (1961, 1972), la Kohut (1971, 1977) teoriile relației dezvoltate de Stone Center (Bergman, 1991; Miller, 1986; Surrey, 1985), filozofia unei relatii Eu- Tu, a lui Buber (1923/1958), a existat o intreaga succesiune de profesori, scriitori si terapeuti care au subliniat faptul ca relatiile – atat in primii ani de viata, cat si pe intregul parcursul vietii – sunt sursa a ceea ce da sens si validare Sinelui. (adaptare dupa Erskine/articole)

 

Cabinet psihoterapie integrativa Bucuresti